Trecerea frontierei de stat s-a desfășurat în regim prioritar, polițiștii de frontieră împreună cu funcționarii vamali au asigurat rapiditate în toate formalitățile de procedură.
„Suntem alături de colegii noștri în această misiune deloc ușoară! Echipa Republicii Moldova de căutare-salvare în medii urbane urmează să activeze cel puțin 7 zile în zona afectată din Turcia. MAI Moldova, transmit condoleanțe pentru familiile celor plecați dintre noi și urează forță de muncă, curaj și speranță celor care luptă contra cronometru să salveze oameni din ghearele dezastrului”, se arată în comunicatul emis de Poliția de Frontieră.


Cincizeci și cinci de salvatori moldoveni de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI au plecat aseară în misiune în Turcia. „Dragi salvatori, aveți în față un drum lung și o misiune grea - veți munci fără pauze, căutând să salvați cât mai multe vieți omenești”, a menționat șefa statului, Maia Sandu.
Președinta țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de condoleanțe adresat autorităților Turciei și Siriei în urma cutremurului puternic produs în partea de sud a Turciei, în provincia Gaziantep, aflată în apropiere de graniţa cu Siria.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova s-a autosesizat și a făcut demersuri pe lângă autoritățile locale cu privire la verificarea apartenenței la cetățenia țării noastre a victimelor cutremurului. Din verificările efectuate până la momentul actual, printre victime nu există cetățeni moldoveni răniți sau spitalizați în urma cutremurului.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu un mesaj, în legătură cu cutremurul de astăzi dimineață din Turcia și Siria. „Suntem alături de poporul Turciei care trece printr-o durere imensă”, a menționat edilul.
Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, a raportat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) și a fost urmat de 42 de replici. Seismele s-au resimțit în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru. Aproape 200 de oameni au murit în Turcia și Siria, iar alte sute au fost răniți. Autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea crește dramatic în orele următoare.
Vicepremierul Nicu Popescu a venit cu un mesaj pe Twitter, în care a transmis condoleanțe familiilor victimelor din Turcia și Siria, după ce s-a produs un cutremur dezastruos.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!