„SA „Moldovagaz” a luat act de comentariile făcute de expertul Veaceslav Ioniță referitor la politica tarifară actuală a întreprinderii. Cu toate acestea, în procesul de analiză a argumentelor, angajații companiei au identificat discrepanțe în prețurile reglementate aprobate și cele actualizate, utilizate de expert în declarația sa. În acest sens, este necesar de menționat următoarele:
- prețul de achiziție calculat, conform p. 8 din Metodologia actuală, a constituit 14,25 lei/м3 în prețurile reglementate aprobate de ANRE din 06.07.2023, sau 85,2% din toată structură a tarifului final, și 14,54 lei/m3 în prețurile reglementate actualizate pentru anul 2023;
- cheltuielile reglementate ale SA „Moldovagaz” pentru serviciile de transport, distribuție și furnizare gaze naturale au constituit 3,71 lei/mc în prețurile reglementate, aprobate de ANRE din 06.07.2023 și, respectiv, 3,56 lei/m3 în prețurile reglementate actualizate pentru 2023;
- componenta de ajustare a venitului reglementat al furnizorului de gaze naturale în prețurile reglementate, aprobate de ANRE din 06.07.2023, este inclusă în cuantum de 1,23 lei/m3, și 3,81 lei/m3 în prețurile reglementate actualizate pentru anul 2023.
Astfel, prețul reglementat pentru furnizarea de gaze naturale către consumatorul final, aprobat de ANRE din 06.07.2023, a constituit 16,30 lei/ м3, în timp ce prețul actualizat pe baza indicatorilor efectivi stabiliți în anul 2023 a fost de 21,91 lei/ m3.
Contractul dintre SA „Moldovagaz” și SA ”Energocom”, încheiat în trimestrul IV al anului 2023, are un caracter exclusiv comercial, fiind cea mai bună ofertă pentru perioada respectivă”, se arată într-un comunicat.
Mai jos este atașată nnaliza comparativă și o structură a prețurilor reglementate pentru livrările de gaze naturale în 2023, prezentată MoldovaGaz.
.
O nouă analiză a expertului Veaceslav Ioniță pe tema gazelor naturale a scandalizat, din nou, societatea. „Gazul în Moldova nu este pur și simplu gaz, el mereu a fost o afacere de „succes”, dar ce s-a întâmplat în 2023 va intra cu certitudine în manualele de economie”, afirmă Ioniță. Expertul se întreabă cum se face că Energocom a procurat gazele naturale cu 7,24 lei/m3, iar cetățenii au achitat 18,07 lei. În contextul declarațiilor apărute, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a venit cu mai multe precizări.
Prețul la gaz a scăzut. S-a întâmplat după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședința din 21 februarie, noile tarife.
Pe 26 ianuarie curent, SA „Moldovagaz” a expediat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) demersul de revizuire a tarifului de furnizare a gazelor naturale către consumatorii finali la prețuri reglementate în 2024. „Potrivit proiectului de calcul, tariful mediu ponderat pentru furnizarea gazelor naturale se propune să fie redus până la 13347 lei pentru o mie de metri cubi sau cu 12,5%”, au comunicat responsabilii.
Șeful MoldovaGaz, Vadim Ceban, a fost întrebat, în cadrul unui interviu pentru Logos Press, dacă există premise de micșorare a tarifului la gaz. Oficialul a precizat că acest lucru s-ar putea întâmpla, însă este condiționat de mai mulți factori.
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat la data de 7 iunie 2023, în ședință publică, noile prețuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către S.A. „Moldovagaz”, în contextul obligației de serviciu public. Astfel, consumatorii casnici achitau 16,73 de lei (fără TVA), sau 18,06 (cu TVA), pentru un metru cub de gaze naturale.
Totodată, în noiembrie aceluiași an, Guvernul a aprobat volumele maxime și prețurile compensate la energie pentru consumatorii casnici, aplicate în perioada noiembrie 2023 - martie 2024. Astfel, în acest sezon, consumatorii au fost împărțiți în șapte categorii de vulnerabilitate energetică, în funcție de veniturile pe care le au și consumul efectuat.
„ANRE trebuie să analizeze costurile și tariful și să ne spună dacă se poate face o reducere.” Astfel a răspuns șefa statului, Maia Sandu, întrebată dacă există vreo probabilitate ca tariful la gazele naturale să se micșoreze după Anul Nou.
Pe 2 octombrie, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că nu exclude că Republica Moldova ar putea să cumpere gaz de la Gazprom, inclusiv pentru malul drept. Acest lucru este posibil dacă Gazprom va oferi un preț favorabil și dacă Rusia nu va impune nici o condiție politică Moldovei.
Declarațiile au fost făcute după ce cu două zile înainte de aceasta, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a anunțat că, Republica Moldova din dreapta Nistrului nu va mai cumpăra gaze de la gigantul energetic rus Gazprom.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!