Confuzia s-a produs după ce deputatul Vladimir Odnostalco a solicitat audierea lui Dorin Junghietu și a lui Roman Pușcă de la Consilul Concurenței pe criza carburanților.
„Domnul ministru, noi avem două. Domnul ministru, tfu, tfu, tfu mai ales al Energeticii, Doamne ferește. Al protecției sociale admit . Noi avem situație excepțională și comisia de profil, acolo lucrurile se discută, chiar ieri reprezentanții dvs au fost la Guvern”, i-a spus Igor Grosu lui Vladimir Odnostalco.
Parlamentul s-a întrunit în ședință, astăzi, cu 11 proiecte pe ordinea de zi. Printre acestea se numără și cel cu privire la cesiunea Portului Giurgiulești, care va fi examinat pentru a fi supus votului în lectura II, în pofida criticilor opoziției.
La 24 martie, în urma bombardamentelor asupra infrastructurii critice din Ucraina, a fost afectată linia electrică Isaccea-Vulcănești, componentă importantă a sistemului energetic regional și național.
Ministerul Energiei a anunțat că, pentru menținerea alimentării cu energie electrică a Republicii Moldova, pe parcursul nopții operatorul sistemului electroenergetic Moldelectrica, în coordonare cu operatorii sistemelor de transport din România și Ucraina, au pus în funcțiune rute alternative de alimentare, inclusiv cele 4 linii de interconexiune de 110kV dintre România și Moldova.
Guvernul Republicii Moldova s-a convocat în ședință extraordinară și a votat pentru instaurarea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, după deconectarea liniei Vulcănești–Isaccea.
Ulterior, și Parlamentul s-a convocat în ședință extraordinară, iar deputații au votat instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!