79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Activistul Radu Raicu a părăsit ALDE: „Voi rămâne activ în politică”

Activistul civic Radu Raicu a demisionat din Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, condus de Arina Spătaru. Cererea a fost depusă imediat după alegerile parlamentare, din „motive personale”, dar și în urma rezultatului modest obținut de formațiune în sudul țării. Raicu a precizat pentru UNIMEDIA că acest nu pas nu înseamnă, nici pe departe, retragerea din politică.

Foto: UNIMEDIA

„Declar pe propria răspundere că mi-am dat demisia din calitatea de membru al Partidului Politic ALDE, în baza cererii depuse, începând cu data de 30 septembrie 2025.

Prezenta declarație reflectă o decizie personală, asumată în mod liber, și produce efecte de la data menționată mai sus.

La moment, există mai multe discuții, cert este că îmi voi continua activitatea politică”, a declarat Radu Raicu pentru UNIMEDIA.

Radu Raicu a participat la alegerile parlamentare din 28 septembrie pe lista ALDE.

Activistul este și președintele Asociației Persoanelor cu Dizabilități „Egalitate”.


Pub