4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) Cu diplomații expulzați, dar cu antenele pe acoperiș. Popșoi, despre situația de la Ambasada Rusiei: Nu putem scoate dispozitivele, dar nu are cine să le opereze

Antenele de pe Ambasada Federației Ruse din Chișinău rămân până în prezent pe acoperișul clădirii, la 2 luni de la scandalul spionajului, în care zeci de diplomați ruși au fost expulzați, dar aparatele „nu are cine să le opereze”, susține ministrul de Externe, Mihai Popșoi. „Nu putem scoate dispozitivele”, a menționat Popșoi la emisiunea „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Foto: Colaj

„Probabil, noi nu avem posibilitatea de a scoate antenele, dacă era această posibilitate, probabil, erau scoase, dar nu are cine să le opereze”, a declarat Popșoi.


Reprezentanții Ministerului rus de Externe au anunțat ieri, 14 august, că angajații ambasadei Rusiei în Moldova și membrii familiilor acestora s-au întors la Moscova cu un zbor special, după ce au fost obligați să părăsească Chișinăul în legătură cu decizia autorităților moldovenești de a reduce personalul Ambasadei. Astfel, reprezentanții MAE-ului rus au publicat o declarație oficială, în care au menționat că reducerea personalului misiunii ruse va afecta cetățenii din Moldova și Rusia, dar și va avea consecințe asupra relațiilor ruso-moldovenești.

Zeci de angajați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău au părăsit ieri, 14 august, Republica Moldova. Se întâmplă după ce Chișinăul, la sfârșitul lunii iulie a redus numărul de diplomați ruși în Moldova. Potrivit imaginilor video, angajații și personalul tehnic au fost transportați cu autocarele spre Aeroport, unde îi aștepta un avion din Rusia, ce a aterizat dimineața, la ora 05:30.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, afirmă că decizia de a expulza o parte din diplomații ruși din Republica Moldova a fost luată de PAS pentru a face pe plac Occidentului și a fi în „trend” cu țările NATO, care au procedat la fel mai devreme. „Au inventat această poveste cu „antenele””, a notat ex-președintele.

„Numai datorită antenelor rusești, moldovenii au aflat că UE are ambasador la Chișinău”, este comentariul fostului premier, Ion Chicu, cu privire la „trolling-ul diplomatic” al șefului delegației UE, Janis Mazeiks, care a ironizat Ambasada Rusiei, după investigația referitoare la antenele amplasate pe clădirea instituției.

Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, a urcat pe acoperișul sediului delegației și a pozat lângă instalațiile de aer condiționat. „Aparatele funcționează, antene satelit nu avem”, a scris ironic Mazeiks, făcând aluzie la „scandalul de spionaj”, privind antenele de pe acoperișul Ambasadei Rusiei în Moldova.

„Tot acest așa-zis-ul „scandal de spionaj” este doar un motiv pentru o decizie, demult luată, privind reducerea numărului de diplomați ruși în Moldova”. Astfel a comentat Ambasadorul Federației Ruse, Oleg Vasnețov, decizia de echivalare a personalului diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în Republica Moldova.

Ministerul Afacerilor Interne și Integrării Europene declară că decizia de echivalare a personalului diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în Republica Moldova vine ca urmare a numeroaselor acțiuni neprietenoase față de Republica Moldova, care nu au legătură cu mandatul diplomatic, precum și tentativelor de destabilizare a situație interne din țara noastră. Totodată, instituția specifică că vor fi constituite 10 funcții diplomatice și 15 poziții administrative, tehnice și de serviciu. Anunțul privind limitarea numărului de diplomați de la Ambasada Rusieia fost făcut de către ministrul de Externe, Nicu Popescu, la începutul ședinței de Guvern, din 26 iulie 2023. Serviciile secrete rusești ar spiona instituțiile statului cu ajutorul unor tehnologii, iar centrul de spionaj al acestora s-ar afla chiar în incinta Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, scrie „The Insider”. Potrivit investigației, jurnaliștii au numărat antenele de pe acoperișul Ambasadei și a constatat faptul că sunt mai multe decât pe clădirea misiunii diplomatice din Bruxelles. La rândul său, MAEIE menționează că a luat act de investigație și îl ca convoca pe Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău pentru a oferi clarificări și explicații cu privire la situația creată.


Pub