Liderul de la Kremlin le-a sugerat liderilor europeni să ocupe mai degrabă de problemele lor interne decât să alimenteze „isteria” unui război cu Rusia, el asigurând că nu are nicio intenţie de a ataca o ţară membră a NATO, şi a susţinut că Uniunea Sovietică şi apoi Rusia au cerut odinioară să se alăture aceste alianţe, dar au fost respinse, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
„Elitele europene continuă să alimenteze isteria” unui conflict cu Rusia, a remarcat Putin într-o intervenţie la Clubul de discuţii Valdai, desfăşurat în staţiunea Soci de la Marea Neagră. Conform liderilor europeni, „se pare că războiul cu Rusia este aproape la uşă. Ei repetă la nesfârşit acest nonsens, această mantră”, a adăugat el.
„Sincer, vreau doar să le spun: calmaţi-vă, dormiţi liniştiţi şi vedeţi-vă de propriile voastre probleme. Uitaţi-vă doar la ceea ce se întâmplă pe străzile oraşelor europene, în ce stare se află economia, industria, cultura şi identitatea europene, datoriile enorme, criza crescândă în asistenţa socială, migraţia necontrolată!”, a îndemnat Putin. „Acordaţi atenţie faptului că Europa a ajuns la periferia concurenţei globale!”, a completat el.
Putin: Rusia a vrut să adere la NATO
„Ţara noastră, căutând să elimine bazele confruntării între blocuri şi să creeze un spaţiu comun de securitate, şi-a declarat de două ori inclusiv disponibilitatea de a adera la NATO”, a susţinut preşedintele rus.
Prima dată acest lucru s-a întâmplat „în 1954, pe vremea Uniunii Sovietice”, iar a doua oară a fost „în timpul vizitei preşedintelui american Bill Clinton la Moscova", însă "de fiecare dată am fost practic respinşi categoric”, iar Clinton a afirmat atunci că ideea aderării Rusiei la NATO i se părea interesantă şi posibilă, dar s-a răzgândit peste noapte după ce s-a consultat cu aliaţii, a rememorat Putin.
Potrivit liderului de la Kremlin, Rusia era dispusă să colaboreze cu Occidentul în „chestiuni de securitate şi stabilitate globală. Dar colegii noştri occidentali s-au arătat reticenţi în a se elibera din ghearele stereotipurilor geopolitice şi istorice, din viziunea simplificată şi schematică asupra lumii”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!