20,0905 lei/euro Euro coboară la 20,0905 lei, dolarul scade 8 bani la 17,9476 lei 1.000 lei Compensație maximă 1.000 lei pentru gaz și căldură, 670 de mii de gospodării beneficiare 70% PSRM câștigă Costești cu 70%, referendum la Delacău validat cu 96% DA 8 răniti Opt persoane rănite, una gravă, după răsturnarea unui microbuz cu 20 de moldoveni la Iași
ONU: Aproape un sfert dintre venezueleni au nevoie de ajutor umanitar

Douăzeci şi patru la sută din populaţia Venezuelei, respectiv şapte milioane de persoane, au nevoie de ajutor umanitar, potrivit unui raport al ONU, care arată că malnutriţia şi maladiile sunt în creştere în ţara latinoamericană aflată în criză, relatează AFP joi.

Foto: Getty

Acest raport a fost transmis preşedintelui Nicolas Maduro, care a dat vina pe sancţiunile economice americane pentru situaţia din ţara sa şi pe opozantul său Juan Guaido, care cere plecarea lui Maduro din funcţie.

Potrivit documentului de 45 de pagini, care citează cifre ale unor universităţi venezuelene, peste 94 % din populaţie trăia în sărăcie în 2018, dintre care 60 % într-o sărăcie extremă.

Consumul de carne şi de legume a scăzut între 2014 şi 2017, iar cel de lapte - cu 77 %.

Aproximativ 3,7 milioane de persoane suferă de malnutriţie, un flagel ce a atins 22 % dintre copiii cu vârste sub cinci ani, potrivit ONU.

Au reapărut maladii precum tuberculoza, difteria, malaria sau hepatita A, din cauza îndeosebi a lipsei de acces la apă potabilă.

Documentul aminteşte că aproximativ 5.000 de persoane părăsesc ţara în fiecare zi şi că peste 3,4 milioane de persoane trăiesc deja ca refugiaţi sau migranţi în ţări vecine, scrie agerpres.ro


Pub