„Consiliul de Miniştri (saudit) a subliniat importanţa rolului esenţial al acordului OPEC+ pentru echilibrul şi stabilitate pieţelor petroliere”, a transmis guvernul saudit, după o şedinţă prezidată de regele Salman bin Abdulaziz Al Saud.
Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de petrol, şi-a reafirmat astfel opoziţia în faţa presiunilor internaţionale, în special ale SUA, Marii Britanii şi Uniunii Europene, pentru a spori producţia în vederea temperării creşterii preţului petrolului, cotaţia petrolului Brent fiind marţi de 114,5 dolari barilul, conform Bloomberg.
Premierul britanic Boris Johnson a efectuat săptămâna trecută o vizită la Riad, fără a reuşi să convingă Arabia Saudită să-şi sporească producţia de petrol sau să acţioneze pentru o creştere mai substanţială a acesteia în cadrul OPEC+.
Această organizaţie, formată din ţările Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi zece producători, inclusiv Rusia, au încheiat în iulie 2021 un acord ce prevede creşterea treptată a producţiei de petrol cu 400.000 de barili pe lună.
Statele Unite au impus un embargou asupra petrolului rusesc după invadarea Ucrainei, dar statele UE sunt reticente să ia o măsură similară, dată fiind dependenţa lor de resursele energetice importate din Rusia.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!