79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Benjamin Netanyahu îşi numeşte consilierul militar la conducerea Mossad

Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a desemnat joi pe Roman Gofman, actualul său consilier militar, drept viitorul director al Mossad, în contextul în care David Barnea, actualul director, își va finaliza mandatul în iunie 2026, scrie observatornews.ro.

Foto: Profimedia

Un comunicat emis joi de biroul premierului Netanyahu notează: "Gofman este un ofițer calificat. Numirea sa ca și consilier militar al Primului Ministru în mijlocul Războiului de Salvare (n.r. noua denumire a Războiului din Gaza) a dovedit că posedă abilități profesionale excepționale, începând de la preluarea rapidă a funcției până la implicarea sa imediată și semnificativă pe cele șapte fronturi de război", adăugând că oficialul "a demonstrat creativitate, inițiativă, viclenie, o cunoaștere profundă a inamicului, discreție absolută și secret. Aceste calități, precum și și curajul său, s-au manifestat la izbucnirea Războiului de Salvare, când a luptat împotriva teroriștilor Hamas în Gaza, unde a fost grav rănit", conform Haaretz.

David Barnea, care va părăsi conducerea serviciului de informații, este ultimul oficial de rang înalt al aparatului de securitate rămas în funcție după atacul Hamas din 7 octombrie.

Fostul ministru al apărării Yoav Gallant și fostul șef al Shin Bet (n.r. serviciul de informații interne), Ronen Bar au fost demiși, iar șeful Statului Major, Herzi Halevi, împreună cu alți generali, au demisionat.

Barnea a avut o relație oscilantă cu Netanyahu. El a condus negocieri pentru eliberarea ostaticilor și a fost lăudat pentru operațiunile Mossad în Liban și împotriva programului nuclear iranian. Ulterior, însă, premierul l-a înlocuit pe Barnea și pe Ronen Bar din echipa de negocieri, atribuind conducerea ministrului Ron Dermer.


Pub