CSM a acceptat parțial, în ședința de astăzi, contestația depusă de inspectorul-judecător Mariana Martalog împotriva Hotărârii nr. 11/9 din 27 octombrie 2023 a Colegiului disciplinar, emise în privința acțiunilor judecătorului Victor Olărescu de la Judecătoria Hîncești.
Drept urmare, cu votul unanim al membrilor Consiliului, hotărârea a fost anulată și a fost adoptată o nouă hotărâre, prin care au fost constatate abateri disciplinare prevăzute de articolul 4, al.1, literele g și i din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, comise de judecătorul Victor Olărescu de la Judecătoria Hîncești, expuse în raportul Inspecției Judiciare, din 6 iulie 2023.
Totodată, CSM a decis, cu 8 voturi, să aplice judecătorului pentru abaterile disciplinare constatate, o sancțiune sub formă de eliberarea din funcția de magistrat, cu consecințele prevăzute de legislație.
Copia prezentei hotărâri se expediază persoanelor vizate și se publică pe pagina web CSM.
În septembrie 2024, magistratul Victor Olărescu, numit în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă, care era și vicepreședinte al Judecătoriei Hîncești, a pierdut șansa de a fi numit președinte interimar al Judecătoriei. CSM a desemnat-o pe judecătoarea Corina Albu de la Judecătoria Hîncești, pentru exercitarea interimatului funcției, începând cu 9 septembrie 2024 până la completarea funcției în modul stabilit de lege. Hotărârea a fost aprobată de membrii Consiliului, cu 8 voturi.
Conform Hotărârii nr. 372/24 din 1 iulie 2024, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 11 alin. (1) din Legea cu privire la statutul judecătorului (în vigoare până la 26 august 2022), art. II alin. (2) și (4) din Legea nr. 47 din 10 martie 2022, art. 4, 17, 19, 24 și 25 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, art. 191 alin. (5) și 209 alin. (1) din Codul administrativ, a acceptat cererea judecătorului Victor Olărescu de la Judecătoria Hîncești, privind înaintarea propunerii repetate de numire în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă și a propus, repetat, Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, numirea acestuia în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.
Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova Nr. 1604-IX din 30 august 2024, Victor Olărescu a fost numit în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.
Prin Decretul Președintelui RM nr. 1801-VIII din 30 septembrie 2020, Olărescu a fost numit, pe un termen de patru ani, în funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Hîncești.
Anterior, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1977-VII din17 martie 2016, Victor Olărescu a fost numit, pe un termen de cinci ani, în funcția de judecător la Judecătoria Ialoveni.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!