„Sunt la a 4-a ediție a Jocurilor Olimpice din cariera mea sportivă și a fost un drum foarte dificil, plin de obstacole, dar în același timp, foarte frumos. Am fost într-o formă fizică foarte bună, foarte bine pregătit, pentru o participare frumoasă, însă din păcate, în ziua X, ceva s-a întâmplat, nu a fost ziua mea și nu am putut să mă realizez la 100%. Însă spiritul olimpic și jocurile olimpice nu sunt doar despre victorie, dar și despre cum tu ții puterea loviturii, a înfrângerii, a pierderii și cum suporți toate aceste momente, și cum mergi înainte. Noi vom lupta și vom susține în continuare echipa noastră. Sperăm să aducem mult mai multe medalii și mult mai multe rezultate frumoase”, a declarat atletul Serghei Marghiev, după ce și-a încheiat prestația la Jocurile Olimpice de la Paris.
Ieri, atleta Zalina Marghieva a strălucit la cea de-a cincea participare a sa la Jocurile Olimpice, reușind un impresionant rezultat de 67,84 metri în proba de aruncare a ciocanului. „Deși nu s-a calificat în finală, Zalina a demonstrat o determinare de neclintit și un spirit de campioană, inspirându-ne pe toți”, a scris Olympic.
La 28 iulie, judocanul Denis Vieru a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. În finala mică a categoriei de greutate 66 kg, el a dispus de francezul Walide Khyar.
Astfel, Denis Vieru a devenit primul judocan moldovean care a reușit să cucerească o medalie la o ediție a Jocurilor Olimpice.
„Mă simt perfect. Sunt mândru de țara mea, de oamenii care au stat alături mereu, au crezut, m-au susținut. Cred că este cea mai frumoasă clipă. Am făcut-o pentru mulți oameni. Este mereu loc de mai bine, dar este un pas foarte important, o trambulină, aș spune, pentru viitor, și o bună motivație pentru copii, colegi care tind să devină super-staruri în judo”, a declarat Denis Vieru, după ce a luat bronzul la JO.
La 29 iulie, judocanul Adil Osmanov a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice. Osmanov l-a învins în finala mică, a categoriei de greutate de până la 73 kg, pe italianaul Manuel Lombardo, campion european în 2021 și dublu vicecampion mondial.
Pe data de 3 august, atleta noastră extraordinară, Alexandra Emilianov, a reușit o performanță uluitoare la Jocurile Olimpice de la Paris, calificându-se în finala probei de aruncare a discului din prima încercare.
La sfârșitul lunii iulie, un scandal a luat amploare în sport, chiar în timpul desfășurării Jocurilor Olimpice de la Paris, la care țara noastră este reprezentată de 26 de sportivi. Atletul Serghei Marghiev a acuzat Federația de Atletism că „a contribuit cel mai puțin” la pregătirea sa și a altor sportivi către JO 2024. „Sunt oficial calificat la a patra ediție a Jocurilor Olimpice din cariera mea sportivă, sora mea Zalina Marghieva la a cincea ediție, dar acest fapt nu a împiedicat conducerea incompetentă de la federația de profil să ne refuze des în pregătire. Au avut tupeul să ne spună în față (mie și surorii mele Zalina Marghieva) că noi nu suntem candidați nici la Mondialele din 2023 și nici la JO din 2024, deși avem în spate numeroase calificări și finale la Europene, Campionate Mondiale și Jocuri Olimpice”, a scris atletul. UNIMEDIA a contactat Federația de Atletism, pentru a obține o reacție la acuzațiile care i se aduc.
În iunie 2022, Serghei Marghiev a cucerit medalia de argint la Campionatul Balcanic de la Craiova, care a reunit sportivi din 18 țări din sud-estul Europei. El a înregistrat rezultatul 75,24 metri la proba aruncarea ciocanului.
Totodată, sora sa, Zalina Marghieva, s-a ales cu medalia de bronz cu rezultatul 68.66 metri.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!