30,52 / 35,73 lei/l ANRE: benzina 30,52 lei/l, motorina 35,73 lei/l – prețuri weekend 20,1089 / 17,92 / 3,7663 lei BNM: euro 20,1089 lei, dolar 17,92 lei, leu românesc 3,7663 lei 11,9 milioane colete Comerț online: 11,9 milioane colete importate în 2025, valoare 4,6 mld lei trim III 9 persoane Nouă persoane arestate pentru escrocherie internațională cu criptomonede și investiții fictive
Poluare cu mercur și deșeuri medicale periculoase, depozitate ilegal în saci, depistate în timpul unui control inopinat. Autoritățile au pornit o anchetă

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, anunță despre un caz de poluare cu mercur și altul, în care peste 20 de metri cubi de deșeuri medicale periculoase, depozitate ilegal în 21 de saci, au fost depistate în timpul unui control inopinat, desfășurat de Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

Foto: poză simbol, realizată de Gemini

„Poluare cu mercur și peste 20 de metri cubi de deșeuri periculoase, depistate în urma unui control inopinat

Inspectoratul pentru Protecția Mediului a descoperit o situație de o gravitate deosebită: peste 20 de metri cubi de deșeuri medicale periculoase, depozitate ilegal în 21 de saci.

În cadrul verificărilor, au fost constatate încălcări grave ale legislației privind gestionarea deșeurilor. Sacii conțineau cantități importante de deșeuri periculoase, inclusiv metale grele, medicamente solide și lichide, seringi și sisteme de perfuzie utilizate, precum și alte substanțe cu potențial ridicat de risc pentru sănătatea populației și pentru mediu.

Într-o altă locație, din cauza gestionării iresponsabile a unui spațiu de către agentul economic, s-a constatat o poluare cu mercur - un fapt extrem de grav.

În acest moment, se întreprind măsuri pentru sigilarea și securizarea spațiilor contaminate și se desfășoară acțiuni de investigare pentru stabilirea tuturor persoanelor responsabile și aplicarea măsurilor prevăzute de lege.

Voi reveni cu detalii imediat ce ancheta va fi finalizată”, menționează Gheorgeh Hajder, într-o postare pe rețele. 

Solicitați de UNIMEDIA să ne informeze unde au fost depistate încălcările, reprezentanții Ministerului Mediului ne-au răspuns: „Vom comunica mai târziu, colegii lucrează acum.  Sunt chestii de securitate și proceduri care trebuie respectate”.


Pub