Vladimir Voronin s-a născut la 25 mai 1941 în satul Corjova, Dubăsari. În anul 1961 a absolvit Tehnicumul Cooperatist din Chişinău, în anul 1971 – Institutul Unional pentru Industria Alimentară, în anul 1983 – Academia de Ştiinţe Sociale de pe lîngă CC al PCUS, iar în anul 1991 – Academia Ministerului Afacerilor Interne al URSS.
De specialitate este inginer-economist, politolog şi jurist și are gradul militar de general-maior. Activitatea de muncă şi-a început-o în anul 1961 în calitate de şef al brutăriei din satul Criuleni. Din 1966 pînă în 1971 a deţinut funcţia de director al Fabricii de Pîine din Dubăsari.
În următorii zece ani a activat în organele administrative de stat: comitetele executive raionale Dubăsari şi Ungheni, Comitetul Executiv Orăşenesc Ungheni. Din anul 1983 pînă în anul 1985 ocupă funcţiile de inspector, şef adjunct al Secţiei organizare a CC al PCM. În anul 1985 este numit în funcţie de şef de secţie în Consiliul de Miniştri al RSSM. Din 1985 şi pînă în 1989 a lucrat în calitate de prim-secretar al Comitetului Orăşenesc Bender al PCM. În anii 1989 şi 1990 a ocupat funcţia de ministru al afacerilor interne al RSSM.
În 1993 este ales copreşedinte al Comitetului organizatoric al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. În anul 1994 este ales prim-secretar al CC al PCRM. În 1996 a candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.
A fost deputat al Sovietului Suprem al RSSM de legislaturile a X-a şi a XI-a. Deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislaturile XIV-a – XVIII-a.
În perioada 4 aprilie 2001 – 11 septembrie 2009 deţine funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.
Este cavaler al unor distincţii de prestigiu: Ordinul „Sfîntul întocmai cu Apostolii Marele Cneaz Vladimir”, Ordinul „Sfîntul Dreptcredincios Cneazul Dimitrii Donskoi” de gradul I (2005, Biserica Ortodoxă Rusă), Ordinul „Cneazul Iaroslav Mudrîi” de gradul I (2005, Ucraina), Ordinul „Binecuviinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt” de gradul I (2005, Mitropolia Moldovei), Ordinul „Sfîntul Mormînt” (2009, Biserica Ortodoxă a Ierusalimului), precum şi al unor distincţii supreme ale Bulgariei, Croaţiei şi Greciei. Titular al premiului „Pentru activitate remarcabilă de consolidare a unităţii popoarelor ortodoxe” (2008, Fondul Internaţional al Unităţii Popoarelor Ortodoxe). Cetăţean de onoare al oraşului Milees (2005, Republica Elenă).

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!