Seismul nu a provocat victime sau pagube materiale, au declarat pompierii şi autorităţile de protecţie civilă, scrie Agerpres. Conexiunile feroviare locale au fost suspendate temporar pentru efectuarea verificărilor în urma seismului.
Epicentrul cutremurului a fost la 6 kilometri în largul coastelor Aci Castello, la nord de Catania, la o adâncime de aproximativ 20 de kilometri, conform Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV) din Italia.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!