Pugiliştii Shigetoshi Kotari (categoria super-pană) şi Hiromasa Urakawa (categoria uşoară), ambii în vârstă de 28 ani, au luptat la Korakuen Hall din Tokyo în seara zilei de 2 august. Cei doi au fost transportaţi de urgenţă la spital, unde au fost supuşi unor intervenţii chirugicale pe creier, însă fără a putea fi salvați, scrie Agerpres.
Primul reușise o remiză după douăsprezece runde împotriva unui alt boxer nipon, dar și-a pierdut conștiența la scurt timp după încheierea luptei. A decedat şase zile mai târziu, pe 8 august, din cauza ”unui hematom subdural”, a anunţat clubul său.
Al doilea a fost oprit de arbitru în ultima repriză a meciului său și a murit din cauza rănilor suferite în timpul luptei sale, după cum a anunţat astăzi WBO. Presa japoneză a scris că decesul lui Urawaka a avut loc aseară, la o săptămână după partidă.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!