Începând cu 9 decembrie 2014 şi până în prezent Marcel Răducan ocupă funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, funcţie deţinută şi în perioada 2005–2009, 2009–2010 şi 2010–2011, fiind membru al fracţiunii PD.
În 2009 a fost numit în funcția de ministru al dezvoltării regionale și construcțiilor al Republicii Moldova. A fost în funcție până în decembrie 2014, în exercițiu – până la învestirea cabinetului Gaburici în februarie 2015.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!