Administrația Națională a Penitenciarelor confirmă internarea deținutului Moscalciuc într-o instituție medicală din municipiul Chișinău, pentru o intervenție planificată. Menționăm că internarea, în scopul acordării asistenței medicale, a fost solicitată în temeiul asigurării dreptului deținutului, prevăzut la alin. (4) art. 232 din Codul de executare. Alte informații referitoare la starea de sănătate sau la procedurile medicale nu pot fi furnizate, întrucât constituie date cu caracter personal”, au confirmat pentru UNIMEDIA, reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Aflat de mai bine de 20 de ani după gratii, Vladimir Moscalciuc, în vârstă de 57 de ani, rămâne liderul incontestabil al condamnaţilor. Chiar dacă este deţinut într-o închisoare de maximă securitate, Makena care a fost „încoronat” cu aproape 30 de ani în urmă ca „hoţ în lege”, cel mai înalt titlu în ierarhia criminală din spaţiul post-sovietic, conduce cu mână de fier şi o structură criminală organizată aflată la libertate.
De-a lungul carierei interlope, Moscalciuc s-a remarcat prin implementarea cu cruzime a diferitor scheme de şantaj, dar şi corupere a funcţionarilor publici, slujitorilor Femidei şi chiar a feţelor bisericeşti. Ca în final, organizaţia condusă de Moscalciuc să ajungă una din cele mai influente şi bogate din Republica Moldova, inclusiv şi Transnistria.
Bărbatul își ispășește pedeapsa în Penitenciarul nr. 15 din orașul Cricova. Potrivit mărturiilor deținuților, acesta locuiește într-o celulă cu reparație modernă, mobilată și dotată cu electrocasnice, scrie PulsMedia.MD.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!