La intrarea în biroul oficial al președintelui Statelor Unite, consilierii săi trec prin faţa unui portret oficial care copiază în mod deliberat celebra fotografie a republicanului, realizată în august 2023 în Georgia, relatează AFP.
Decorul mai sobru al fostului preşedinte Joe Biden a fost înlocuit cu picturi și obiecte strălucitoare. Ansamblul aminteşte de gustul fostului dezvoltator imobiliar pentru ceea ce străluceşte. În reşedinţele sale private abundă marmura, cristalul şi aurul.
Cea mai recentă achiziţie la Biroul Oval este o copie a Declaraţiei de Independenţă a SUA din 4 iulie 1776.
Într-un videoclip difuzat miercuri de Fox News, preşedintele american prezintă fragilul document istoric, protejat în spatele unor perdele întunecate. „Este foarte tare”, comentează el în timp ce dă la o parte pânza.
„Acest lucru nu a fost niciodată expus”, spune președintele, care a continuat turul ghidat arătând heruvimii „din aur” care îi aparţin şi care împodobesc acum uşile.
Trump arată și spre un comutator roşu aflat pe biroul său, folosit pentru a solicita băutura sa preferată, Diet Coke. „Toată lumea crede că este butonul nuclear”, spune el, în timp ce îl folosește: „Ei spun că dacă apăs pe el este sfârșitul lumii”.
Lângă masa sa de lucru, se află și o structură mecanică impunătoare, evident din aur. Este vorba de trofeul Cupei Mondiale a Cluburilor, care se va juca în Statele Unite începând cu 14 iunie. Cadoul, care l-a încântat pe preşedintele american, i-a fost oferit recent de şeful Federaţiei Internaţionale de Fotbal, Gianni Infantino.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!