După ce mai multe persoane s-au revoltat de prezența imaginilor erotice într-un loc destinat copiilor, Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a dat asigurări că astăzi „se vor face intervențiile necesare pentru a rezolva întrebarea”.
Prin urmare, angajații agentului economic au „îmbrăcat” în grabă imaginile cu femei dezgolite de pe panoul caruselului cu o peliculă aurie.
Caruselul cu pricina a fost instalat chiar lângă pomul de Crăciun instalat de Primărie. „Frumos peisaj (motivațional) în fața Guvernului”, a scris pe Facebook unul din fondatorii Privesc.eu, Radu Chivriga.
„În spiritul și feeria sărbătorilor de iarnă. Invităm toți copilașii, care au fost cuminți anul împrejur, să se învârtească în caruselul nostru amețitor”, sună un alt mesaj ironic pe aceeași rețea de socializare.
Solicitat de UNIMEDIA, directorul Agenţiei de Stat pentru Protecţia Moralităţii, Vitalie Verbițchi, a declarat că „în acest caz, agentul economic urmează a fi tras la răspundere. Pentru a i se permite să instaleze caruselul, agentul economic trebuia să vină la Agenţia de Stat pentru Protecţia Moralităţii pentru a solicita o autorizație, ceea ce nu a făcut. Deși, în cazul în care solicita autorizație, Agenția nu era să o elibereze din motiv că imaginile sunt, într-adevăr, indecente”.
Verbițchi a mai adăugat că pentru asemenea infracțiune, în cazul în care este dovedită, este prevăzută o amendă de până la 4 000 de lei.
Amintim că aceasta nu este prima oară când acest carusel este instalat în PMAN și de fiecare dată acesta a sârnit revolta oamenilor. La fel a fost și în 2016, când instalația a fost amenajată lângă pomul de Crăciun.
Tot atunci, imaginile au fost fost acoperite cu hârtie colorată.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!