35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Procuratura Anticorupție va examina plângerea depusă de avocații lui Alexandr Stoianoglo la CSP

Procuratura Anticorupție va examina plângerea depusă de către avocații lui Alexandru Stoianoglo la Consiliul Superior al Procurorilor privind suspendarea hotărârii prin care procurorul de caz, Victor Furtună a pornit urmărirea penală în privința Procurorului General suspendat.

Foto: UNIMEDIA

Decizia a fost aprobată la ultima ședință a CSP, din 15 octombrie.

Alexandr Stoianoglo se află în arest la domiciliu, urmare a deciziei magistraților de la Curtea de Apel de acum circa o săptămână.

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut de ofițeri SIS, pe 5 octombrie, cu doar câteva minute înainte de un briefing anunțat de către acesta pentru ora 18:00. Asta ca urmare a unei sesizări depuse la CSP de un deputat PAS, distribuită spre examinare procurorului Victor Furtună, cel care l-a anchetat anterior și pe Nicolae Chitoroagă.

Procurorul General a spus că acțiunile sunt o răzbunare din partea Maiei Sandu și că „revenim la stat capturat”.

Cu o zi înainte de reținere, Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a făcut publice secvențe din corespondența fostului șef al procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, și înalți funcționari, printre care și consilierul Maiei Sandu, precum și cu reprezentanți ai societății civile. Potrivit acestora, fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a consultat guvernarea PAS din 2019. Mai mult, Stoianoglo spune că a fost presat să abandoneze un episod important din „furtul miliardului”, fiind vorba despre tranzacțiile ce vizează Victoriabank.

Războiul dintre Stoianoglo și noua guvernare a luat amploare imediat după alegerile parlamentare. Noul ministru al Justiției a elaborat și prezentat un proiect de lege, după mai multe solicitări către Procurorul General de a-și da demisia din funcție, lucru care nu s-a întâmplat. Modificările au stabilit mai mulți pași, printre care evaluarea și demiterea acestuia, dar și suspendarea din funcție, dacă este urmărit penal.

La rândul său, Stoianoglo a declarat că e gata de evaluare și nu are motive să demisioneze, doar dacă solicitările „nu ar veni pentru faptul că este găgăuz”.

Alexandr Stoianoglo a fost desemnat Procuror General ca urmare al unui concurs, finalizat cu scandal, organizat de Guvernul condus de Maia Sandu, în toamna lui 2019.


Pub