Precizările lui Nicușor Dan
„România a participat activ si cu succes la efortul transatlantic, coordonat de Departamentul de Stat al SUA, care a presupus și recuperarea a doi ofițeri moldoveni ținuți captivi în Federația Rusă.
Demersurile diplomatice și de intelligence, încheiate cu schimbul de deținuți, au fost posibile și ca urmare a eforturilor autorităților române.
SRI, în coordonare cu partenerii din Cehia, Polonia și Ungaria, a documentat acțiunile de spionaj în favoarea KGB Belarus derulate de Alexandru Balan, fundamentând reținerea acestuia în România.
În continuarea acțiunilor SRI, instituțiile judiciare române au acționat conform competențelor și au răspuns pozitiv solicitărilor autorităților din Republica Moldova de extrădare a cetățeanului moldovean, ceea ce a permis ulterior efectuarea schimbului.
Alături de partenerii strategici, România rămâne dedicată eforturilor diplomatice și de intelligence colective, precum și susținerii Republicii Moldova.
Oficiali americani și Ambasada SUA mulțumesc Bucureștiului
După președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, mai mulți oficiali americani, între care și Darryl Nirenberg, ambasadorul SUA la București, dar și trimisul special al SUA în Belarus, Ioan Coale, au mulțumit României, după succesul schimbului de spioni Chișinău - Moscova - Belarus.
„Eliberarea a trei cetățeni polonezi și doi cetățeni moldoveni din detenția din Belarus și Rusia reflectă eforturi diplomatice susținute și parteneriate solide. Sprijinul României a fost esențial în realizarea acestui rezultat”, scrie ambasada SUA la București, condusă de Darryl Nirenberg.
Și trimisul special al președintelui SUA, Donald Trump, al cărui mesaj este distribuit de ambasada SUA, mulțumește României.
„Astăzi, în rolul meu de trimis special al președintelui Trump pentru Belarus, eu și echipa mea am contribuit la eliberarea a trei polonezi și doi moldoveni. Acest rezultat istoric a fost posibil datorită președintelui Trump, lui Chirs Welby Smith și Departamentului de stat al SUA și strânsei coordonări cu mai mulți parteneri de încredere. Le mulțumim Poloniei, Moldovei și României pentru sprijinul lor neprețuit în acest efort, precum și pentru disponibilitatea președintelui Lukașenko de a continua o colaborare constructivă cu Statele Unite. Sub președintele Trump, America este alături de aliații săi și obține victorii diplomatice pe care nimeni altcineva nu le poate obține”, a transmis trimisul special al lui Donald Trump în Belarus.
Schimbul de spioni
Doi angajați ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cetățeni ai Republicii Moldova aflați în captivitate în Rusia, au fost eliberați în cadrul unui schimb realizat cu sprijinul SUA, Poloniei și României.
Alexandru Balan, fost adjunct al directorului SIS, reținut la București, extrădat săptămâna trecută de România și acuzat de trădare în interesul Belarusului, a fost grațiat de Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, pentru a putea fi extrădat Belarusului. Predarea s-a făcut ca parte unui schimb cu Rusia. Și Maia Sandu a mulțumit României.
Acum o lună, un scandal a izbucnit în spațiul public, după ce liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate s-ar afla de aproape un an în detenție la Lefortovo, în Moscova. Potrivit acestuia, cei doi ar fi fost trimiși într-o deplasare de serviciu fără experiență suficientă și ar fi fost ulterior reținuți de autoritățile ruse. „Musteața e un „petuh”, pentru ceea ce a făcut”, a spus Usatîi, acuzându-l pe directorul SIS, Alexandru Musteața, că ar fi dat indicații unor instituții mass-media să difuzeze informații despre presupusele „legături” ale politicianului cu fostul adjunct al SIS, Alexandru Balan, arestat în România, pentru a sustrage atenția de la caz.
Doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate, aflați în captivitate în Rusia, au fost eliberați și sunt în drum spre casă, în urma unui schimb de persoane. Pentru a face posibilă operațiunea, președinta Maia Sandu l-a grațiat pe Alexandru Balan, condamnat pentru trădare, care a fost transferat în Belarus împreună cu o altă persoană.
Fostul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Balan, a fost schimbat pe 28 aprilie în cadrul unei operațiuni multilaterale care a implicat mai multe state.
Fostul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Balan, a ajuns la Belarus și a fost întâmpinat cu flori, după schimbul internațional de deținuți.
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a fost întrebat dacă reprezintă un pericol faptul că fostul șef-adjunct al Serviciul de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, care a avut acces la informații clasificate, să meargă în Rusia. „Acestea pot fi catalogate ca judecăți de valoare. Este cert că, în asemenea decizii complicate, prioritate au integritatea fizică, bunăstarea și securitatea cetățenilor noștri”, a menționat oficialul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!