O sursă rusă a declarat pentru SOHR că al-Assad nu a fost victima „unei simple intoxicații alimentare, ci a unei otrăviri”. După nouă zile de convalescență, fostul lider sirian a fost externat și se află într-o stare stabilă.
„Doar fratele său, Maher al-Assad, a fost autorizat să-l viziteze în timpul spitalizării, și fostul secretar însărcinat cu afaceri prezidențiale Mansour Azzam”, precizează SOHR.
Potrivit sursei, Bashar al-Assad a fost otrăvit în vila sa de lângă Moscova, extrem de securizată de autoritățile ruse. Spitalul în care a fost internat, catalogat drept foarte privat, permite accesul doar personalităților din cadrul securității, armatei și Guvernului rus.
SOHR mai arată că tentativa de otrăvire a fost planificată de un fost ofițer sirian și că autoritățile ruse „nu au nimic de a face cu asta”. Observatorul susține că incidentul ar fi putut fi orchestrat pentru a discredita Kremlinul, „incapabil să protejeze” locuitorii.
„Doar cel care a comis actul știe dacă obiectivul era eliminarea lui al-Assad sau punerea Guvernului rus într-o situație jenantă”, a explicat SOHR.
În prezent, Bashar al-Assad se află în vila sa, înconjurat de escortă și de mai multe personalități de încredere, sub o protecție și mai strictă. Aceasta nu este prima tentativă de acest fel împotriva fostului lider sirian, care a condus Siria timp de 24 de ani.
În ianuarie, tabloidul britanic The Sun relata o tentativă de asasinat în urma căreia acesta s-ar fi aflat „în dificultate de a respira”, deși informația nu a fost confirmată oficial.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!