Theo Rose este una dintre cele mai iubite artiste de la noi din țară. Cântăreața are parte de un succes colosal pe absolut toate planurile, iar fanii se topesc după ea, cu fiecare apariție.
Vedeta, spre deosebire de alte persoane publice, nu are parte de prea mult hate, lucru care nu poate decât să o bucure.
De ce refuză Theo Rose să mai meargă la podcast-uri
Recent, Theo Rose a fost întrebată dacă va mai avea vreo apariție, în viitorul apropiat, la vreun podcast. Sinceră, ca de fiecare dată, cântăreața a spus lucrurilor pe nume, subliniind faptul că nu crede că se va mai întâmpla acest lucru.
Motivul? Nu îi face plăcere să se audă vorbind pe TikTok. Știe că fiecare clip cu ea ajunge viral pe rețelele de socializare și nu mai vrea să fie prezentă peste tot, în mediul online.
„Nu cred că ai să mă vezi (n.r. la vreun podcast). Nu vreau să vă mint. Eu am luat hotărârea asta așa, în sufletul meu, pe baza faptului că nu mai suport să mă văd pe TikTok. Știți că oamenii, cu intenții frumoase, mă postează pe TikTok, iar eu nu mai suport să mă aud vorbind. Într-adevăr, au fost ani în care descopeream viața, abia începuseră lucrurile să îmi iasă și simțeam că are sens tot ce descopăr. Acum sunt într-o perioadă în care simt să mai tac din gură. Nu mai vreau să zic nimic. Vreau să trăiesc și să fie bine. Ce să-i învăț eu pe alții?”, a spus Theo Rose, pe Instagram.
Theo Rose și-a sărbătorit sora recent. Ce mesaj emoționant a postat vedeta
Zilele trecute, Theo Rose și-a sărbătorit sora. Raluca Diaconu, căci acesta este numele ei, a fost un model pentru cântăreață, încă din copilărie.
Chiar dacă anii au trecut, artista a rămas la fel de conectată cu cea care i-a fost reper în viață, nu numai în carieră.
Tocmai din acest motiv, de ziua ei, Theo Rose a postat un mesaj emoționant, pe rețelele de socializare, în care a vorbit despre cea care a îngrijit-o atunci când a dat piept în piept cu viața.
„Sora mea - reperul meu, dincolo de maturitate. Am învățat de la ea că bunătatea nu e doar un dar, ci o muncă tainică, zilnică. E să continui să te aduni de pe jos când simți că te-ai dezamăgit pe tine. Și mai e să continui să lupți cu relele tale chiar și atunci când pare că ai toate motivele să le lași să iasă. Am mai văzut la ea, că de învățat încă n-am reușit, acceptarea de sine, de viață și chiar și de moarte și am înțeles că atunci se simte Dumnezeu cel mai aproape…când te lași sufletește în voia Lui“, a fost o parte din mesajul postat de cântăreață.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!