„Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră ,,Aeroportul Internațional Chișinău”, în conlucrare cu funcționarii vamali au contracarat o tentativă de scoatere ilegală din țară a unei sume semnificative de valută. Cazul a fost înregistrat urmare a controlului de specialitate efectuat asupra pasagerilor de la ruta Chișinău - Erevan.
Astfel, în timpul formalităților de control, comportamentul unei pasagere a trezit unele suspiciuni, fapt pentru care echipa comună a dispus efectuarea unui control fizic amănunțit.
Drept urmare, au fost depistate mijloace financiare în sumă de 60 000 dolari USD, ascunse în buzunare special pregătite ale îmbrăcămintei, pentru a fi transportate ilicit peste frontieră. Pe caz este documentată o cetățeană nerezidentă, în vârstă de 66 de ani.
Mijlocele financiare au fost ridicate, iar cazul urmează să fie investigat de către Serviciul Vamal”, se arată înntr-un comunicat.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!