Polițiștii de frontieră au identificat asupra unui cetățean al Republicii Moldova o substanță vegetală de culoare verzuie, presupusă a fi marijuana. Cazul a fost înregistrat în data de 18 noiembrie curent, în punctul de trecere a frontierei „Leușeni”.
Pentru efectuarea formalităților de intrare în țară, la control s-a prezentat un autocar ce circula pe ruta Franța – Moldova. În urma analizei de risc, polițiștii de frontieră au decis verificarea suplimentară a unui pasager în vârstă de 32 de ani.
În timpul verificărilor, în geanta personală a acestuia a fost găsită o substanță vegetală verzuie, ascunsă în mai multe hârtii de format A4, mototolite și ambalate într-o folie transparentă.
La audieri, bărbatul a confirmat că substanța îi aparține și a menționat că nu este destinată consumului propriu, ci a fost achiziționată din străinătate cu intenția de a o comercializa unor potențiali cumpărători din Republica Moldova.
Substanța depistată a fost ridicată și transmisă pentru expertiză, în vederea stabilirii compoziției chimice.
Pe numele pasagerului au fost inițiate cercetări conform prevederilor legale.Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să respecte legislația privind introducerea în țară a bunurilor, să evite transportarea substanțelor interzise și să coopereze cu autoritățile în timpul controlului de frontieră, contribuind astfel la combaterea traficului ilicit de droguri, la menținerea securității statului și la protejarea cetățenilor.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!