Într-un comunicat oficial, echipa aeroportului a precizat că, deși activitatea continuă cu anumite limitări temporare, se depun eforturi pentru revenirea la condiții normale de operare în cel mai scurt timp posibil.
Pasagerii sunt rugați să manifeste răbdare și înțelegere pe durata acestor dificultăți tehnice. Reprezentanții aeroportului recomandă verificarea informațiilor privind zborurile înainte de a se deplasa la aeroport.
„Haos și bătaie de joc la Aeroportul Chișinău”, a scris avocata Oxana Ivanov, după ce aerogara a devenit nefuncțională, în această dimineață. „Avionul trebuia să decoleze la ora 6:00. Este deja mult trecut de acea oră și noi, pasagerii, suntem ținuți ca o turmă în aeroport, fără nicio informație, fără explicații, fără respect”, a precizat indignată avocata, pe rețele.
Mai mulți călători care urmau să zboare, astăzi, de pe Aeroportul Internațional Chișinău au primit bilete de avion scrise de mână. Asta după ce sistemele aerogării au devenit nefuncționale din motive necunoscute, deocamdată. „Tot sistemul de monitorizare electronică, înregistrarede pe la 4:40 крякнул, cum se spune, s-a blocat, nu lucrează sub nicio formă”, a relatat un moldovean, care a filmat situația din AIC.
Responsabilii din cadrul Aeroportului Internaținal Chișinău au venit cu explicații pe haosul creat în această dimineață la aerogară. „Anumite sisteme informaționale ale Aeroportului Internațional Chișinău sunt temporar indisponibile din motive tehnice, iar unele servicii aeroportuare pot înregistra întârzieri sau funcționări limitate”, a comunicat instituția.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!