„Printre acestea se regăsește și o persoană care desfășura activitate economică în parteneriat cu alte persoane. Aceasta ar fi fost indusă în eroare, atunci când în cadrul schemei de vânzare a navei a fost determinată să încheie un contract de fidejusiune cu o persoană desemnată de către organizatori.
Potrivit înțelegerii, aceasta urma să acționeze formal în calitate de beneficiar de iure al unei persoane juridice, însă în interesul beneficiarului de facto, care deținea o cotă parte din capitalul social. În baza acestor aranjamente, la solicitarea beneficiarului de facto, urma să fie retransmis un activ major – nava maritimă.
Ulterior, potrivit anchetei, persoana desemnată ar fi ignorat solicitările beneficiarului de facto și, acționând la indicația altor membri ai grupului, ar fi folosit și înstrăinat ilegal nava, lipsindu-l pe acesta de cota-parte ce i se cuvenea, ceea ce i-a cauzat un prejudiciu semnificativ. În consecință, beneficiarul efectiv al activității economice generate de navă ar fi devenit un alt agent economic.
Conducerea urmăririi penale este asigurată de procurorii PCCOCS, în colaborare cu ofițerii CNA. Investigațiile continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate, timp în care acestea beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, comunică CNA.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!