Peste 7 milioane de țigări pe zi sau aproximativ 2,7 miliarde pe an puteau fi produse în această fabrică ilegală de 1.600 de metri pătrați, conform investigațiilor făcute de Garda Financiară, scrie AFP, conform Agerpres.
Accesul în fabrica clandestină se făcea printr-un „mecanism hidraulic sofisticat care ascundea perfect buncărul în care erau instalate mașinile și unde erau depozitate tone de țigări contrafăcute”, a detaliat poliția vamală într-un comunicat.
În timpul unei percheziții la un depozit logistic aflat la câțiva kilometri de orașul Cassino, din regiunea Lazio, care era aproape în întregime gol și lipsit de orice dovadă care ar putea ridica suspiciuni cu privire la activitățile desfășurate”, armata a descoperit în cele din urmă o cutie electrică „ascunsă în mod profesionist” într-o cutie de carton.
Aceasta acționa pârghii hidraulice, care la rândul lor ridicau o cabină de aluminiu ce adăpostea un birou, sub care se afla accesul la buncărul subteran.
În buncăr, militarii au descoperit o „autentică fabrică industrială, construită conform celor mai avansate standarde tehnologice”, care era dotată cu trei linii pentru prelucrarea tutunului și ambalarea țigărilor contrafăcute.
Fabrica clandestină, care putea produce aproximativ 5.000 de țigări pe minut, avea și un sistem de ventilație care „împiedica ieșirea fumului” de la producție, a adăugat Garda Financiară.
„În acest subsol au fost descoperite locuințe improvizate, dotate cu 18 paturi, băi, dușuri și o sală de mese, unde muncitorii din producție lucrau pe rând, precum și un atelier folosit pentru repararea mașinilor la fața locului”, se arată în comunicat.
Valoarea instalației a fost estimată la peste 1,7 milioane de euro, iar vânzările sale anuale, la peste 900 de milioane de euro, conform Gărzii Financiare.
„Ancheta de până în prezent a relevat o evaziune fiscală totală de aproximativ 600 de milioane de euro”, a adăugat Garda Financiară, precizând că, în această etapă, a fost făcută o arestare
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!