6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(doc) Un președinte de raion, prins cu două salarii. Era concomitent și administrator de firmă

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat un control pe numele președintelui raionului Florești, în urma unei sesizări depuse la ANI pe 1 noiembrie. Ștefan Paniș a deținut și funcția de administrator al unei firme, în timp ce se afla la conducerea raionului.

Foto: telegraph.md

Potrivit sesizării, Ștefan Paniș a încălcat regimul juridic al incompatibilităților prin faptul exercitării simultane a funcției de președinte al raionului Florești și a celei de administrator al unui SRL, ultima funcție fiind deținută din data de 20.04.1999 până la 09.04.2019.

Potrivit Legii nr.199 din 16 iulie 2020, cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, demnitarul nu este în drept să desfășoare orice altă activitate remunerată, cu excepția activităților didactice și științifice.

Iar conform Legii 133/2016, privind declararea averii și intereselor personale, subiectul declarării averii și intereselor personale se află în srare de incompatibilitate în cazul în care, pe lângă funcția publică sau de demnitate publică deține/exercită simultan o altă funcție, calitate sau activitate, fapt care este interzis prin Constituție și prin alte acte legislative.



Pub