„Nu vreau să fac reclamă unor da***iobi. Orice părere pe care o are orice critic este deja o promovare pentru această hui**a. Închisoare, închisoare, închisoare”, a spus Crețu într-un story pe Instagram.
Avocatul Andrei Domenco a venit cu o serie de sfaturi pentru fetele și femeile din Republica Moldova care au devenit victime pe canalul Telegram Car Vertical. Acesta a publicat un filmuleț pe rețele în care a explicat și cum are loc urmărirea penală, după ce depui o plângere la INI și indici cine crezi că ar putea deține imagini cu conținut pornografic și le-ar fi trimis pe Telegram.
Un canal de Telegram, pe care sunt încărcate imagini foto și video în ipostaze intime ale unor fete și femei din Moldova, o parte din care ar fi trucate, a bulversat opinia publică. Inițial, accesul ar fi fost gratuit, ulterior fiind instituită o taxă de 300 de lei pentru doritorii de a se abona. Unele tinere au relatat că au fost și ele printre victime, fiind apoi contactate în privat cu propuneri indecente. Asta deoarece sub imagini erau postate și contactele persoanelor care ar apărea în imagini, fie numărul de telefon, fie link la rețelele de socializare ale acestora. Poliția s-a sesizat pe acest caz și a anunțat că investighează mai multe cazuri similare.
Unul dintre primii care a vorbit în spațiul public despre acest canal dubios de telegram a fost jurnalistul Dorin Galben. Acesta a atenționat internauții că escrocii folosesc numele său pentru a cere bani de la utilizatorii care vor să devină membri a unui grup privat cu conținut intim. „Nu pot să cred că s-a ajuns la așa ceva”, a declarat jurnalistul, vizibil afectat de gravitatea situației. Acesta a dezvăluit că în grupul dat sunt postate video-uri și imagini cu fete din Moldova și paginile de pe rețelele de socializare ale acestora.
Și actorul Cătălin Lungu a abordat subiectul, într-un video pe Youtube: „Din ce știu, există un canal de telegram Car Vertical, în care sunt puse poze, informații despre fete, pentru a expune trecutul și istoricul acestora, în sens de cu câți băieți s-a întâlnit etc. Costă 300 de lei să-ți faci abonament? Bolnavă ideea. Nu știu de unde să pornesc lecția de bărbăție pentru băiețași care se abonează și ei, probabil să vadă o bucată de bucă de fată, pentru că înțeleg că se pune material 18+. Îi și compătimesc, probabil sunt supărați pe fete și toată viața au deschis doar site-uri porno și nu au interacționat vreodată cu vreo fată, sau dacă au interacționat, fata le-o fi spus: Hai du-te de aici, că e vai de capul tău. Nu îmi imginez cum un băiat/bărbat să se ocupe cu a posta informații despre alte fete cu cine au fost și ce au făcut. Era o chestie la Micuțu într-un stand up, unde spunea: „Ei nu au simțit niciodată îmbrățișarea caldă a unui vagin”. Doar încerc să intru în capul acestor persoane, să văd cât de tare poate să te supere că o fată nu a vrut să facă sex cu tine, multe nu au vrut”.
Atenție! Videoclipul conține limbaj necenzurat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!