„Faptul că a activat în mai multe companii asta e...”
„Are o companie cu un veterinar condamnat pentru corupție.”
„Întrebarea e dumnealui poartă răspundere pentru acțiunile sau inacțiunile acelui partener?”
„Presupunem că dumnealui cunoaște cu cine muncește.”
„Vom cere mai multe detalii de la domnul ministru, pentru că abia astăzi dimineață am citit investigația”, a precizat Grosu.
Noul ministru al Culturii, Dan Suruceanu, împarte de douăzeci de ani o firmă care se ocupă de cai cu un veterinar condamnat la închisoare pentru corupție. Suruceanu este prieten cu un alt om de afaceri, care a garantat împrumuturi neperformante la fosta Bancă de Economii. Iar la precedentul său loc de muncă – Arena Chișinău – Suruceanu ar fi încasat „nejustificat” 141 mii de lei, susține Curtea de Conturi, scrie Europa Liberă.
La iulie, 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a făcut publică lista miniștrilor cu care se va prezenta marți în Parlament pentru a solicita votul de încredere. Din echipă fac parte 16 miniștri, dintre care 12 își păstrează funcțiile din fostul Executiv, iar patru sunt nume noi.
Astfel, Dan Suruceanu a fost ales să preia conducerea Ministerului Culturii.
Interpretul Ion Suruceanu a confirmat zvonurile că noul ministru al Culturii, Dan Suruceanu, este nepotul său. „Mă mândresc cu el”, a spus artistul.
La 21 iulie, Guvernul în frunte cu premierul desemnat Vasile Tofan a primit votul de încredere. 53 de deputați PAS l-au susținut, la ședința Parlamentului, după 6 ore de întrebări și răspunsuri.
Vasile Tofan a cerut în plenul Parlamentului votul de încredere al deputaților. Acesta și-a prezentat programul, echipa și a răspuns la întrebările parlamentarilor. La rândul său, opoziția a criticat componența noului Executiv și a declarat că „nu este Guvernul Tofan, ci Guvernul Maiei Sandu”.
Actorul Emilian Crețu s-a arătat nedumerit de numirea lui Dan Suruceanu în funcția de ministru al Culturii în noul Guvern, întrebând cine este acesta „în afară de faptul că este nepotul maestrului Ion Suruceanu”. În context, Vasile Tofan a explicat că l-a ales pe Dan Suruceanu pentru calitățile sale manageriale și rezultatele obținute la conducerea Arenei Chișinău.
La 20 iulie, premierul desemnat, Vasile Tofan, a prezentat Programul de activitate al viitorului Guvern, intitulat „Economie europeană, stat eficient”. Programul stabilește direcțiile de guvernare și obiectivele pe care Executivul își propune să le realizeze în următorii 3 ani.
Totodată, Vasile Tofan a declarat, înainte de a obține votul de încredere din partea deputaților PAS, în Parlament, că „dacă va vedea că anumite ministere nu trag, va insista pe schimbări”. „Nu sunt omul care nu tolerează lipsa schimbărilor pe o perioadă foarte lungă”, a precizat acesta.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!