„Pentru că ești deputat, noua bancă îți oferă neapărat carduri din categoria Gold – Visa sau Mastercard. Rata dobânzii 5,5% pentru soldul de pe card. Interesantă ofertă. Nu știam că mai există așa oferte atractive la conturi curente. Credit până la 200.000 lei fără gaj sau birocrație. Reduceri la unele localuri, printre care, desigur, Nobil Hotel, Nobil Restaurant, Nobil Spa.
În esență, iese că parlamentul procură, pe bani publici, un pachet de servicii care include 5,5% deasupra salariului și reduceri la Nobil. Reduceri atractive de 10, 15, 20%”, scrie deputatul ales în circumscripția nr. 51.
Deputatul afirmă că a refuzat să-și deschidă cont bancar la această bancă comercială.
„Am refuzat contul la Moldindconbank de la Parlament. Am spus că nu am încredere în această bancă. Am banca mea și am insistat să primesc banii pe contul meu. Mi s-a zis că până în luna mai este posibil, dar după asta – nicicum. Cred că o să găsim o soluție”, conchide Alaiba pe blogul său.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!