Noile prevederi se conțin în modificările la Regulamentul privind transportarea elevilor.
Totodată, potrivit documentului, o altă modificare vizează posibilitatea contractării de către fiecare instituție de învățământ a unităților de transport ale agenților transportatori licențiați în domeniu. De asemenea, pentru transportarea elevilor pot fi utilizate autobuze și microbuze aflate în proprietatea instituției de învățământ, nu doar a celor aflate în gestiunea organelor locale de specialitate în domeniul învățământului sau a autorității administrației publice locale.
Anterior, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a anunțat despre un șir de modificări propuse la codul educației. Printre acestea se numără și legea cu privire la alocații pentru profesorii din instituțiile cu un număr mic de elevi cu condiția că vor merge să predea într-o altă instituție. Totodată, părinții care decid să-și înscrie copilul într-o altă școală decât în cele cu un număr mai mic de 50 de elevi vor beneficia de o alocație.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!