35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Auditul datoriilor la gaz din mai, mutat în octombrie: Chișinăul cere o nouă extindere, până în primăvara următoare
Gazprom a confirmat volumele de gaz pentru luna septembrie și a extins termenul de realizare a auditului până la data de 1 octombrie. Vicepremierul, Andrei Spînu, anunță că ieri, în cadrul discuției cu Alexei Miller, a informat că realizarea auditului până la 1 octombrie nu este posibilă și a reiterat necesitatea de a extinde termenul până la data de 31 martie 2023.
Foto: gazprom.ru
„Ieri, în regim de videoconferință, și azi, la telefon, am discutat cu Alexei Miller, directorul general Gazprom, referitor la situația livrărilor de gaze pentru perioada următoare. Am discutat despre realizarea auditului datoriei, despre capacitatea de plată a MoldovaGaz a prețului ridicat pentru gaz și despre perspectivele livrării de gaze pentru iarna care vine.

În rezultat, vă informez că Gazprom a confirmat volumele de gaz pentru luna septembrie și a extins termenul de realizare a auditului până la data de 1 octombrie. În acest sens, am informat că realizarea auditului până la 1 octombrie nu este posibilă și am reiterat necesitatea de a extinde termenul până la data de 31 martie 2023. Vom continua discuțiile și în perioada următoare”, a anunțat Spînu.

Vicepremierul, Andrei Spînu, a discutat în această seară cu șeful concernului rus Gazprom, Alexei Miller. Anunțul a fost făcut de compania Gazprom, pe contul de Telegram.

Pe lângă subiectele de cooperare, Miller a subliniat asupra necesității achitării de către partea moldovenească a gazelor livrate la timp și în termenii stabiliți.

Agenția Proprietății Publice a anunțat la începutul lunii august că a semnat contractul de achiziționare a serviciilor de audit financiar și juridic independent al datoriei Moldovagaz față de Gazprom și Factoring-Finance cu companiile Wikborg Rein Advokatfirma AS din Norvegia și Forensic Risk Alliance & Co din Marea Britanie. Astfel, cele două companii se obligă să facă auditul datoriilor la gazele livrate Republicii Moldova, malul drept, până pe 30 ianuarie 2023.


Pub