35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
(video) Un turc, căutat de INTERPOL, prins în Moldova: Bărbatul, scos sub escortă din țară

Un cetățean turc de 26 de ani, aflat în căutare internațională din luna martie, a fost prins în Republica Moldova și extrădat în Turcia. Bărbatul era căutat prin INTERPOL și urmează să execute o pedeapsă de cinci ani de închisoare.

Foto: Captură video

„Un cetățean al Republicii Turcia, cu vârsta de 26 de ani, aflat în căutare internațională din luna martie, a fost extrădat din Republica Moldova și predat autorităților competente ale Republicii Turcia.

Bărbatul era căutat prin canalele INTERPOL, la solicitarea Biroului Central Național INTERPOL Ankara, în vederea arestării și extrădării. Potrivit autorităților turce, acesta era vizat într-o cauză penală și urma să execute o pedeapsă de cinci ani de închisoare.

Operațiunea de predare a fost asigurată de Direcția cooperare polițienească internațională a Inspectoratului General al Poliției, prin intermediul Biroului Central Național INTERPOL, în comun cu Inspectoratul General pentru Migrație și cu sprijinul Serviciului Escortă și Pază al Batalionului Detenție și Escortă al Direcției de Poliție Chișinău.

În urma procedurilor judiciare desfășurate pe teritoriul Republicii Moldova, instanța de judecată a admis extrădarea.

Predarea a avut loc pe teritoriul Aeroportului Internațional „Eugen Doga” din Chișinău, unde persoana a fost transmisă autorităților competente ale Turciei.

Cazul evidențiază importanța cooperării dintre autoritățile Republicii Moldova și cele ale Republicii Turcia, precum și rolul schimbului operativ de informații prin canalele INTERPOL în identificarea, reținerea și predarea persoanelor aflate în căutare internațională.

Autoritățile Republicii Moldova vor continua cooperarea cu partenerii internaționali în vederea prevenirii și combaterii criminalității transfrontaliere și asigurării aplicării procedurilor legale în privința persoanelor căutate la nivel internațional”, se arată într-un comunicat.


Pub