„Activistul nostru, consilierul municipal Adrian Domentiuc din partea PCRM a fost reținut, după ce în mașina lui au fost făcute percheziții și depistate pliante cu îndemnul de a vota NU la referendum. Din motine neclare, poliția vrea să confiște aceste pliante. Cică fiecare persoană care face agitație politică ar trebuie să dețină un document care îi permită să facă acest lucru. Cel care transportă pliante în automobil trebuie să dețină și un act neclar de la CEC. E un absurd, o încălcare a drepturilor omului din partea poliției, care se implică direct în procesul electoral”, a declarat deputata PCRM Diana Caraman.
Solicitată de UNIMEDIA, Poliția nu a confirmat, deocamdată, reținerea lui Adrian Domentiuc.
Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie, după ce Înalta Curte a decis că organizarea plebiscitului este constituțională.
Biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova a decis să-și îndemn alegătorii să voteze „împotrivă” la referendumul privind integrarea europeană din toamnă. „Cetățenii Republicii Moldova trebuie să spună un „nu” categoric fărădelegii PAS și încercării de a profana Constituția țării cu amendamente inutile și absurde”, a precizat PCRM.
La 8 octombrie, în timpul ședinței Consiliului Municipal Chișinău, Adrian Domentiuc, consilier PCRM, a aruncat jos drapelul UE, după o luare de cuvânt de la tribuna centrală.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!