79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Ce şanse sunt ca Zelenski să semneze un acord până la Crăciun. Trump: „Trebuie să înceapă să accepte...”

Donald Trump vrea să facă pace în Ucraina până de Crăciun, aşa că i-a dat un ultimatum lui Zelenski. De la Kiev, preşedintele Ucrainei îi transmite că este gata să organizeze alegeri, dar doar dacă americanii le asigură ucrainenilor securitatea la urne. Într-un interviu pentru presa franceză, preşedintele Nicuşor Dan este pesimist în privinţa păcii şi exclude posibilitatea ca România să trimită militari în Ucraina. Motivul - Rusia a pus România pe lista statelor neprietenoase, scrie observatornews.ro.

Foto: Profimedia

Volodimir Zelenski are doar două săptămâni la dispoziţie să răspundă planului de pace în 28 de puncte al lui Donald Trump, cu care liderul de la Kiev a spus deja că nu e de acord, nemulţumit că trebuie să cedeze teritorii.

Donald Trump: Ei bine, va trebui să se pună pe treabă și să înceapă să accepte lucrurile. Știi, când pierzi, pentru că el pierde...

Reporter: Credeţi că Ucraina a pierdut acest război?

Donald Trump: Ei bine, au pierdut teritoriu cu mult înainte să ajung eu aici. Au pierdut o întreagă fâșie de coastă, o bucată mare.

Zelenski, pregătit pentru alegeri. Anunţul, primit cu bucurie la Moscova

Zelenski a anunţat că este pregătit să-i îndeplinească una dintre dorinţe lui Donald Trump şi să organizeze alegeri prezidenţiale.

"Întrucât această chestiune a fost ridicată de președintele Statelor Unite, de partenerii noștri, voi răspunde foarte succint: sunt pregătit pentru alegeri. Mai mult, solicit Statelor Unite, eventual împreună cu colegii noștri europeni, să mă ajute să asigur securitatea necesară pentru desfășurarea alegerilor" a spus preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Anunţul lui Zelenki, primit cu bucurie la Moscova

Anunţul a fost primit cu bucurie la Moscova.

"Declaraţia (n.r. - lui Zelenski) este complet nouă. Despre asta a vorbit preşedintele (n.r. - Putin), de foarte mult timp. Despre asta a vorbit preşedintele (n.r. - Trump), recent. Prin urmare, vom vedea cum se vor derula lucrurile în această direcție" a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Într-un interviu pentru Politico, Donald Trump a transmis, voalat, că îl consideră vinovat pe Zelenski pentru continuarea războiului şi l-a acuzat că nici măcar nu a citit planul de pace american înainte să-l respingă. Trump şi-a continuat tirada şi la adresa liderilor europeni.  

"Nu fac o treabă bună, Europa nu face o treabă bună în multe privințe. Nu fac o treabă bună, vorbesc prea mult și nu produc nimic. Ne referim la Ucraina. Vorbesc, dar nu produc nimic, iar războiul continuă şi continuă" a mai spus preşedintele SUA, Donald Trump.

Şansele însă ca un acord de pace să fie semnat până de Crăciun, aşa cum vrea Donald Trump, sunt minime.

Moscova: Trupele NATO în Ucraina, un act de agresiune

Moscova a anunţat că trupele NATO de pe teritoriul Ucrainei vor reprezenta un act de agresiune.

"Ei (n.r. - europenii) vor să ne distrugă ţara. După cum a zis şi preşedintele, nu avem nicio intenţie de a intra în război cu Europa, dar vom răspunde măsurilor ostile, inclusiv la desfăşurarea de contingente militare europene în Ucraina şi exproprierea activelor ruseşti. Suntem pregătiţi" a spus ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

Ucraina se pregăteşte pentru o iarnă foarte grea, după atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice. În Kiev, peste 2 milioane de oameni au rămas, timp de 16 ore, fără curent electric şi fără căldură, în urma unui bombardament.



Pub