„Învinuiți ar fi acționat în mod coordonat, în baza unui plan prestabilit, în scopul favorizării unor interese personale. Aceștia ar fi sfidat prevederile legale privind desfășurarea procedurilor de achiziții publice, inclusiv prin divizarea artificială a lucrărilor la obiectivul „Construcția unei încăperi pentru amplasarea incineratorului pentru deșeuri medicale”, scopul fiind de a evita organizarea licitațiilor publice.
De asemenea, lucrările ar fi fost executate și recepționate în lipsa documentației obligatorii, inclusiv a proiectului de execuție și a autorizației de construire, fiind ulterior achitate din fonduri publice, deși nu întruneau cerințele legale.
În urma acestor acțiuni, bugetului raional i-ar fi fost cauzat un prejudiciu material în valoare de peste 288 000 de lei, sumă ce constituie pagube în proporții considerabile.
Învinuiții au respins acuzațiile.
Pentru infracțiunea de abuz în serviciu, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 67 500 la 117 500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
În scopul garantării recuperării prejudiciului și achitării amenzii, a fost aplicat sechestru asupra mijloacelor financiare care aparțin învinuiților și care acoperă integral prejudiciul cauzat”, notează PA.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!