35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Viktor Orban și-a trimis ministrul de externe la Moscova: Ce va discuta Peter Szijjarto cu rușii

Şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto a transmis că se află miercuri la Moscova pentru a discuta despre „pace şi securitatea energetică", la o zi după anunţul Washingtonului privind un armistiţiu parţial în Ucraina.

Foto: Profimedia

Premierul naţionalist ungar Viktor Orban, unul dintre puţinii europeni apropiaţi de preşedinţii american Donald Trump şi rus Vladimir Putin, nu încetează să pledeze pentru o încetare a focului în Ucraina şi refuză de peste trei ani să furnizeze cel mai mic ajutor militar Kievului, informează AFP.

„Discuţiile de astăzi de la Moscova se concentrează pe pace, securitatea energetică şi o cooperare economică întărită”, a declarat pe Facebook Peter Szijjarto, care se deplasează cu regularitate în Rusia.

În timpul dimineţii, el a discutat cu vicepremierul rus însărcinat cu energia, Aleksandr Novak, pledând pentru „continuarea cooperării energetice cu Rusia", furnizor important de gaz şi de petrol pentru Ungaria, potrivit unui comunicat al guvernului rus.

„Ungaria apreciază rezultatele acestei cooperări - livrările stabile de petrol şi de gaz care asigură securitatea energetică a ţării noastre", a declarat Szijjarto în timpul acestei întrevederi, potrivit declaraţiilor sale traduse în rusă şi citate în comunicat. În 2024, Rusia a furnizat Ungariei 8,6 miliarde de metri cubi de gaz, un record, precum şi 4,78 de milioane de tone de petrol, subliniază comunicatul.

„Apreciem mult linia echilibrată şi obiectivă a politicii externe a autorităţilor ungare", a declarat, la rândul său, Aleksandr Novak, făcând elogiul „poziţiei constructive” a Budapestei.

„Rusia este în mod ferm dispusă să întărească relaţiile sale pragmatice şi reciproc avantajoase cu Ungaria”, a dat el asigurări. Chiar dacă Ungaria a votat în favoarea tuturor sancţiunilor adoptate de UE contra Rusiei de la declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei în 2022, Budapesta a încercat adesea să le relaxeze sau să întârzie adoptarea lor.


Pub