Potrivit probatoriului, ex-deputatul ar fi pretins și primit 20 de mii de euro de la rudele unui bărbat. În schimbul acestei sume, fostul deputat le-a promis că poate influența decizia procurorilor în vederea eliberării învinuitului din arest, deși, în realitate, nu avea asemenea influențe.
Cât despre cel de-al treilea capăt de acuzare imputat acestuia – ”îmbogățire ilicită”, urmărirea penală continuă, dosarul fiind disjuns într-o procedură separată, procurorii fiind în așteptarea concluziilor ARBI pentru a se decide în consecință.
Amintim că, în luna martie 2020, fostul deputat s-a predat benevol organelor de drept din Republica Moldova, la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița după ce fusese anterior arestat în contumacie.
În prezent, acesta este cercetat în libertate, având interdicția de a părăsi localitatea.
Constantin Țuțu a fost anunțat în căutare internațională prin Interpol la data de 9 decembrie 2019, la solicitarea Procuraturii Anticorupție, după ce pe numele lui a fost pornită o cauză penală pe faptul îmbogățirii ilicite în perioada anilor 2014-2018.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!