„La fața locului, polițiștii au stabilit că au fost implicate următoarele vehicule: un autoturism Toyota condus de o șoferiță de 62 de ani și un autoturism Mercedes condus de un șofer de 66 de ani. În urma impactului, autoturismul Toyota a derapat de pe traseu. Nu s-au înregistrat persoane traumatizate, însă ambele vehicule au suferit daune tehnice considerabile”, a declarat pentru UNIMEDIA ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati.
(video) O Toyota „a zburat” de pe traseu, după ce s-a tamponat cu un camion, la Tohatin
Un accidet a avut loc în comuna Tohatin. Potrivit Poliției, sunt implicate două mașini: o Toyota și un Mercedes. Ambele vehicule au fost grav avariate.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!