31,01 lei/l Benzina A95 scade la 31,01 lei/l, motorina la 36,10 lei/l – noile rate ANRE valabile de mâine 750.000 IDNP-uri Datele a 750.000 de moldoveni compromise în atacul cibernetic masiv pe servicii guvernamentale 46.000 lei Salariile deputaților urmează să ajungă la 46.000 lei, mai mult de dublu față de nivelul actual 42 benzinării Vânzarea carburanților suspendată în 42 benzinării VENTO pentru verificări tehnice la sistemele de măsurare
Două femei din stânga Nistrului, spitalizate cu suspecție de coronavirus. Un sector din Tiraspol urmează a fi plasat în carantină

Două femei din stânga Nistrului au fost spitalizate cu suspecție de coronavirus, după ce au mers în pelerinaj la Mănăstirea Poceaev în Ucraina.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit surselor din stânga Nistrului, Noaptea, două rezidente ale satului varnița au fost internate de urgență în spitalul din Chișinău cu simptome de infecție cu coronavirus.

„După cum s-a dovedit, pe 13 martie, femeile s-au întors din Ucraina. Au petrecut 4 zile într-una din mănăstirile ortodoxe ale unui stat vecin. În timpul pelerinajului, au călătorit cu mașina cu alte două persoane, la una dintre care i-a fost confirmat ieri diagnosticul de infecție cu coronavirus în Moldova”, se arată în comunicatul miliției transnistrene.

În același timp, așa-zisele autorități din stânga Nistrului au decis să suspende circulația autobuzului de rută numărul 7.

„Autobuzul numărul 7, care în această dimineață trebuia să circule pe ruta Lipkany (KPP) - Nord, cu oprire la Varnița, a fost îndepărtat urgent de pe linie. Această decizie a fost luată în această dimineață de către sediul operațional din motive obiective”, se mai arată în comunicat.

În aceste clipe, autoritățile trasnistrene decid problema blocării temporare a comunicării cu sectorul Nord din Tighina.

Amintim că ieri șeful statului a declarat că patru cazuri noi de import cu Covid-19 din Ucraina, înregistrate pozitiv, sunt la persoane care au plecat în pelerinaj la Mănăstirea Poceaev.


Pub