„Întâlnirea a fost una pe note înalte. Aș spune că părinții se certau, dar direcția de educație a invitat și un psiholog. Respectiv nu doar părinți acestei grupe, dar și părinții copiilor care frecventează și alte grupe au îndeplinit anchete, au fost evidențiate plusurile și minusurile. V-om lucra asupra acestei situații pentru ca pe viitor să nu mai avem astfel de incidente. Procuratura anchetează cazul, dădaca a fost concediată conform legii. În paralel de asta se va ocupa și Comisia pentru etică”, a spus Nicolai Grigorișin, primar de Bălți.
Edilul de Bălți asigură că vor fi luate măsurile necesare, totuși, potrivit lui, această instituție preșcolară este una exemplară și se bucură de recenzii foarte bune.
„Astăzi părinții susțin educatoarea și dădaca. Noi ne străduim ca totul să fie cinstit, ca ambele părți să fie audiate. Iată ce concluzii am făcut. Grădinița este una dintre cele mai bune din orașul nostru. Acolo se află educatori minunați, care au participat și la concursuri republicane”, a mai menționat Grigorișin.
Din bugetul municipal pentru reparația acestei grădinițe au fost alocați peste 7 milioane de lei.
Tratament inuman la o grădiniță din Bălți. Două angajate ale instituției sunt acuzate că îi băteau și îi înjurau pe copilași. Procurorii fac cercetări, după ce au primit înregistrări audio din care se înțelege clar că copiii sunt pălmuiți și înjosiți de cele care urmau să le dea educație.
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-a sesizat din oficiu cu privire la cazul copiilor bătuți și insultați în una dintre grădinițele din mun. Bălți și condamnă comportamentul abuziv al educatorului și asistentului față de micuți. Ombudsmanul a menționat că nici un temei nu poate justifica prezența unor astfel de persoane în sistemul educațional, nici chiar lipsa de cadre didactice.
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că s-a autosesizat cu privire la cazurile de violență din grădinița de la Bălți.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!