„S-au făcut lozinci despre meritocrație, ca imediat după să ni să spună că ori ești galben, ori ești afară. Asta e inacceptabil. Eu am fost și eu în anumite poziții publice. Am condus și eu instituții. Niciodată nu m-a interesat din ce partid faci parte. În 2015 am venit în Ministerul Justiției după o luptă extraordinar de mare politică a Partidului Democrat și Partidului Liberal Democrat. Ministerul Justiției din 2009 până în 2015 a fost condus numai de exponenți ai Partidului Liberal Democrat. Așa cum se vorbea atunci, toată lumea credea că acea instituție este verde. Eu am venit prima zi, m-am uitat împrejur, am înțeles dispozițiile, am înțeles că lumea se pregătea că eu cu coasa acuș o să intru și o să încep să dau afară. Dar oamenii ăștia, ei își fac lucru, vrei să fii verde, am să fiu verde, vrei să fii galben, am să fiu galben. Noi aici nu facem politică, ca să nu ne divizăm, eu am unele viziuni, voi, probabil, aveți alte viziuni, noi aici trebuie să facem lucruri”, a declarat Vlad Cebotari.
Fondatorul PDMM regretă că după plecarea de la guvernare, în 2019, s-a început „o dezbinare în cadrul instituțiilor publice, lucru pe care formațiunea nu l-a acceptat niciodată”.
„În ministerele pe care le-am gestionat înainte de 2019 ne-am axat pe programe și buna administrare, nu să-i vânăm pe cei care au alte convingeri. Lumea într-adevăr s-a convins că nu aveam interese politici, noi aveam interes să livrăm, după care lumea a început să muncească altfel”, a mai adăugat Vlad Cebotari.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!