„Dosarul se mișcă destul de repede, că nici domnul Plahotniuc nu reușește să citească dosarul și aștepătm să vedem cum se va expune instanța”, a declarat Dorian Istratii.
Avocații lui Vladimir Plahotniuc, practic, la fiecare ședință de examinare a dosarului, reiterează și își arată îngrijorările legate de „lispa de transparență și modul inechitabil de organizare a procesului„. Apărătorii denunță viteza și „graba la care recurge instanța în examinarea dosarului și în audierea martorilor acuzării, care în unele ședințe pot fi chemați și până la opt persoane”.
Avocații, care susțin că acest regim alert trezește suspiciuni de implicări ale politicului, mai precizează că „peste 140 de procurori au avut la dispoziție un deceniu pentru investigații, însă clientului lor îi sunt oferite doar câteva săptămâni pentru examinarea a aproximativ 100 de volume”.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!