„Oamenii legii au descins cu percheziții la membrii grupului, de unde au ridicat peste 30 de pașapoarte străine false, fotografii și file ale pașapoartelor cu pozele și seriile pașapoartelor solicitanților, precum și dispozitivele folosite la fabricarea actelor false.
Cei patru sunt din Anenii-Noi, Cahul, Telenești și Chișinău și au vârste cuprinse între 36 și 47 de ani. Printre aceștia se numără și organizatorul schemei infracționale, care se cunoștea cu tehnicianul grupului care perfecta actele false, ceilalți doi inculpați erau intermediari, după ce anterior au fost condamnați pentru confecționarea actelor false, într-un alt dosar penal”, precizează oamenii legii.
Potrivit Codului penal, pentru organizarea migrației ilegale în împrejurările descrise, cei patru riscă amendă de până la 67.500 lei sau închisoare de la 5 la 7 ani. Urmează ca Judecătoria Chișinău să se pronunțe, inculpații beneficiind de prezumția nevinovăției, până la o hotărâre judecătorească finală.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!