Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpata, fiind în relație de concubinaj cu victima, care s-a dovedit a fi un bărbat de 48 de ani, la data de 24 decembrie 2022, pe timp de seară, au mers împreună în ospeție la un prieten comun, într-un sat din raionul Edineț, pentru a serba ziua de naștere a victimei.
După ce au consumat alcoolul, în urma unui conflict apărut spontan, femeia i-a aplicat o lovitură cu un cuțit de bucătărie în zona coapsei drepte concubinului său.
Urmare a leziunilor corporale suportate, victima a decedat în scurt timp, la fața locului.
Inculpata a pledat nevinovată.
În privința acesteia a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!