4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
„Copilul nu uită niciodată.” Primul mesaj public al lui Anthony Delon, după moartea tatălui său Alain Delon

Anthony Delon a reacţionat pentru prima dată pe reţelele de socializare la moartea tatălui său, Alain Delon, care a murit duminică la domiciliul său din Douchy, transmite digi24.ro.

Foto: Profimedia

„Copilul nu uită niciodată, pentru că el continuă să trăiască în noi până la ultima noastră suflare”, a scris Anthony Delon într-o postare pe Instagram împărtăşită marţi. Postarea a fost însoţită de mesajul „RIP Papa” şi de trei fotografii alb-negru ale tatălui său, scrie News.ro. Una dintre aceste fotografii include un mesaj intim.

Anthony Delon a ţinut să împărtăşească un portret al tatălui său, însoţit de o notă: „Pentru fiul meu drag. Tatăl tău care te iubeşte cu toată fiinţa sa”. Fratele mai mare a inclus, de asemenea, hashtag-urile „tata” şi „iubire” în postare şi a amintit datele naşterii şi morţii tatălui său. Anthony Delon a primit condoleanţe din partea mai multor celebrităţi, printre care Laura Smet, fiica lui Johnny Hallyday, care a scris „Courage avec toi” (Curajul să fie cu tine). „Sincerele noastre condoleanţe, dragă Anthony”, a adăugat cântăreaţa Anggun, în timp ce Paul Belmondo, fiul lui Jean-Paul Belmondo, a scris „Ave. Toi”, cu referire la replica lui Alain Delon «Ave Moi» din filmul Asterix şi Obelix la Jocurile Olimpice.

Fratele său vitreg, Alain-Fabien Delon, l-a vizitat la Douchy în această dimineaţă şi a împărtăşit în poveştile sale de pe Instagram fotografii cu poarta casei tatălui său decorată cu flori şi desene. „De acolo de sus, ştiu că el vede... Mulţumesc... Din adâncul inimii mele”, a scris Alain-Fabien.


Pub