„Eu cred că și cel mai prost jurist din lume se simte un geniu în jurisprudență când aude cum un polician destul de serios se laudă la televizor că dosarul (n. r. dosarul Plahotniuc) merge mai repede decât inculpatul reușește să citească. Înțelegi la ce nivel noi suntem, la cât de înapoiați reformatori noi avem, ca să nu spun altfel să nu-i supăr, dar problema asta este. Pentru că politicul decide care dosare sunt prioritare, cine trebuie condamnat, cine trebuie achitat”, a declarat Alexei Paniș în cadrul podcastului realizat de Sergiu Gojila.
Fostul judecător condamnă „abordarea duplicitară a exponenților PAS atunci când aceștia vorbesc despre dosarele de rezonanță”.
„Am vorbit de speța cu transportul de arme, ei așteaptă ca să dea organele de anchetă o analiză sau să vină cu clarificări. Dar de ce n-au așteptat pe alte dosare? Deci unde este reperul sau metodologia să apreciem pe ce dosare politicienii vin și ne spun că el merge repede, dar pe altul zic că așteptați când o să ne dea soluția. Justiția televizată, asta așa a fost vârful de lance, dar asta o să fie piatra care ține și îi trage la fund. Pentru că au promis una, dar au făcut alta”, a mai declarat Alexei Paniș.
De asemenea, fostul magistrat așteaptă un interes la fel de mare din partea PAS și în cazul altor dosare de rezonanță.
„Înțelegem importanța acestui dosar și așteptăm să vedem soluția, dar noi mai avem un dosar important. Este concesionarea aeroportului de către guvernul Leancă, unde acesta este inculpat. Cum crezi, multe ședințe se fac acolo, acesta nu este un dosar important? După mine tot ar fi unul important. Mai este important dosarul legat de acordarea garanțiilor bancare, tot același guvern, foarte important, este o interesantă componență a guvernului. Aici nu vor să vorbească politicienii la televizor, câte ședințe trebuie, cine trebuie să fie audiat, cine nu. Asta este marea problemă, pentru că justiția trebuie să vorbească și ea vorbește prin hotărâri, prin sentințe, procurorii vorbesc prin acțiuni, nu politicienii”, a mai adăugat Alexei Paniș.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!