Astfel, conform documentului, în cadrul Ministerului Sănătății vor activa trei secretari de stat, un secretar general al Ministerului și un colegiu, iar efectivul-limită al aparatului central, va fi de 74 de unităţi.
Colegiul va fi compus din ministru (preşedintele colegiului), secretarii de stat, secretarul general al ministerului, conducători ai subdiviziunilor interne ale aparatului central al Ministerului, precum şi conducători ai structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a Ministerului şi alte persoane. Componenţa numerică şi nominală a colegiului se aprobă de ministru, dar nu va depăşi 15 persoane.
Pentru a nu admite generarea de cheltuieli suplimentare prin majorarea numărului de personal, a fost analizată situația privind utilizarea unităților de personal vacante din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, fiind identificate 25 unități de personal, se menționează în hotărâre.
Iată organigrama aparatului central al Ministerului.

În cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale vor activa trei secretari de stat, un secretar general al Ministerului și un colegiu, iar efectivul-limită al aparatului central va fi de 67 de unităţi.
Colegiul va fi compus din ministru (preşedintele colegiului), secretarii de stat, secretarul general al ministerului, conducători ai subdiviziunilor interne ale aparatului central al Ministerului, precum şi conducători ai structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a Ministerului şi alte persoane. Componenţa numerică şi nominală a colegiului se aprobă de ministru, dar nu va depăşi 15 persoane.
Pentru а nu admite generarea de cheltuieli suplimentare prin majorarea numărului de personal, а fost analizată situația privind utilizarea unităților de
personal vacante din cadrul autorităților administrative din subordine. Urmаrе а
examinărilor, au fost identificate 11 unități de personal vacante саrе vor putea fi
redirecționate ministerului.

Hotărârile vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
În ședința din 12 august curent, Guvernul a aprobat proiectul de reorganizare și restructurare a administrației publice centrale de specialitate, printre care și a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care fost divizat în Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!